Vestea Bună – Chemarea la pocăinţă

În minutele ce urmează, cu ajutorul Tatălui Ceresc, vom avea în față prima cuvântare a Domnului nostru Isus Cristos, o cuvântare scurtă de altfel, care este din Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 1 versetele 14 și 15.

„După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galileea și propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu; El zicea: s-a împlinit vremea și împărăția lui Dumnezeu este aproape, pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”.
În Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 4 versetul 17, acolo parcă e mai scurt textul:
„Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”
Așadar, haideți să stăm înaintea lui Dumnezeu fiecare dintre noi în fața acestui cuvânt, să ne cercetăm pe noi înșine și să ne întrebăm: ”oare câtă nevoie mai avem astăzi de acest cuvânt?”
Avem nevoie toți de cuvântul acesta? Cu siguranță că avem nevoie. Domnul să ne ajute să înțelegem acest lucru. Mântuitorul, când vorbea cu fariseii le-a spus odată: ”Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi; Eu n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți ci pe cei păcătoși”.
Le spunea lucrul acesta pentru că ei, fariseii, se credeau sfinți, neprihăniți, pocăiți și îi priveau pe ceilalți de sus, dar, de fapt, ei aveau multe probleme, începând cu fățărnicia, cu mândria și cu altele; din acest motiv Domnul Isus le-a spus cuvintele acestea. Este un mare pericol să te crezi sănătos când, de fapt, tu ai o boală, boală care se agravează și care poate să producă moartea. De aceea, Domnul să ne deschidă ochii fiecăruia dintre noi, să ne vedem starea în care ne aflăm și să ne cercetăm pe noi înșine. Nu aș vrea să spun doar cuvinte din cuvântul lui Dumnezeu, ci mă rog atât de mult ca El, cuvântul acesta care este viu și lucrător, să-și împlinească menirea în fiecare dintre noi.
CE ESTE POCĂINȚA?
Am auzit de-atâtea ori și credem că știm lucrul acesta, dar, oricum, este bine să ne mai reamintim. Un om care vrea să se pocăiască, recunoaște că este păcătos, își vede starea lui, păcatul, neputința, slăbiciunile și eșecurile. Încă din grădina Edenului am observat faptul că Adam a dat vina pe Eva, Eva a dat vina pe șarpe, șarpele, la rândul lui, nu a mai avut pe cine să dea vina.
E atât de frumos și divin când eu vin și spun: ”am greșit, recunosc că am păcătuit, împotriva Domnului”. David spunea lucrul acesta în Psalmul 50, apoi fiul risipitor își spunea: ”am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta”, atunci când s-a gândit să se întoarcă acasă la tata.
Da, am păcătuit, îmi pare rău, am greșit, este oare atît de greu sa recunoaștem aceste lucruri? Alții spun: ”Eu nu am păcate mari, n-am dat în cap la nimeni, nu am dat foc la casa nimănui, alții să se pocăiască”. Dar eu aș întreba: Dacă ești legat de un copac cu o mie de fire de ață de cusut, sau cu un lanț gros, nu este acelaşi lucru?
Păcatele mici cum ar fi vorbirea de rău, minciunile, sau poate invidia, despre care credem noi că ar fi mici, păcate care sunt multe, oare nu ne fac același rău ca și păcatele mari? S-ar putea să ne facă mai mare rău, deoarece pentru un păcat mare ne mustră conștiința mai tare, pe când cu acestea, așa zise păcate mici, ne-am obișnuit cu ele. O, Doamne, ajută-ne să ne trezim fiecare, să ne recunoaștem starea, să venim înaintea Ta cu părere de rău, să recunoaștem și să regretăm falimentele noastre.
A recunoaște, a regreta sunt puncte care încep cu R, pe care încercăm să le explicăm și să le simplificăm. Uneori mă întreb: ”Cum îmi este atunci când greșesc față de semenul meu? Îmi este greu sau îmi este ușor să spun: ”îmi pare rău, iartă-mă”? Oare cât de des am auzit cuvintele acestea din partea celor apropiați, sau cât de des am rostit noi: ”îmi pare rău, iartă-mă” către Dumnezeu și către cei cărora le-am greșit?
Se spune că un fiu de împărat a mers într-o temniță, voia și el să grațieze pe cineva, mergea și el din celulă în celulă și mai vorbea cu cei întemnițați, dar fiecare se plângea ”vai, ce pedeapsă grea mi s-a dat, eu nu sunt vinovat”; fiecare căuta să se justifice, să-și scoată dreptatea lui chiar dacă era închis. Dar, undeva într-o celulă, era un om care plângea și spunea: ”Doamne, cât de mult am greșit, cât rău am făcut, o, îmi pare rău. Poate că meritam o pedeapsă mai mare; dacă ar fi să o iau iar de la capăt și să fiu un om liber, nu aș mai face ce am făcut.”
Mult s-a bucurat fiul de împărat că a găsit un om care și-a recunoscut greșeala și i-a oferit grațierea acelui om care s-a pocăit.
O, ajută-ne Doamne să fim sinceri cu Tine, cu noi înșine și cu cei de lângă noi, pentru că doar atunci vom avea toate șansele să se întâmple în noi schimbarea pe care doar Tu poți să o aduci. Dar, ca să se producă în noi această schimbare, este nevoie de recunoaștere și de regrete față de greșelile săvârșite. Apoi să venim înaintea Domnului să ne cerem iertare, conștientizând faptul că nu putem și nici nu vom putea să ne schimbăm prin noi înșine, ci doar puterea Cuvântului, a harului, a Duhului lui Dumnezeu care ne schimbă și ne scapă de sub puterea celui rău și a păcatului.
Legea păcatului și a morții ne va atrage mereu în jos. Dacă încercăm să ținem un obiect cu mâna întinsă, să zicem o carte, cât poți să ții mâna întinsă? La un moment dat obosești și trebuie să lași mâna în jos. Este legea gravitaţiei. Este însă o altă lege, legea aerodinamicii, datorită căreia un avion greu ce cântărește multe tone, este înălțat de la sol prin puterea de propulsie a motoarelor. Așa se întâmplă când intervine Dumnezeu cu puterea Cuvântului și a Duhului Sfânt în viața celor care se mărturisesc, își recunosc și își regretă faptele greșite. Ajută-ne Doamne ca fiecare din noi să facem lucrul acesta.
Cineva m-a întrebat: ”Care este locul potrivit pentru păcătos, având în vedere faptul că locul brutarului este la brutărie, locul profesorului este la catedră?” Locul păcătosului este la poala crucii Domnului Isus Cristos, acolo unde a curs sângele iertării și al mântuirii pentru fiecare dintre noi. Veniți să ne smerim înaintea Lui! Să nu întârziem și vom experimenta cu toții
bucuria transformării prin pocăință și credință. Să credeți că jertfa Domnului Isus și moartea Sa, au fost rânduite de Dumnezeu ca să ne ierte păcatele noastre să ne scape de sub puterea celui rău.
Prin pocăință și credința în jertfa Domnului Isus, se va naște în noi acel om binecuvântat, om născut din nou. Dacă un bebeluș se naște din unirea în dragoste a mamei și a tatălui și apare o nouă ființă în familie, tot așa în familia Domnului Isus Cristos, prin îngemănarea pocăinței și a credinței, se va naște, din sămânța Cuvântului lui Dumnezeu, un alt om. Aceasta este minunea pe care o face Dumnezeu.
Locul potrivit pentru omul păcătos care se pocăiește este la poala crucii Domnului Isus Cristos, doar aici are loc regenerarea, înnoirea sufletească, aici omul se poate naște din nou.
OARE, CINE TREBUIE SĂ SE POCĂIASCĂ?
Un frate de la Hațeg spunea că există câteva categorii de persoane care trebuie să se pocăiască. El spunea cam așa:
1.”Să se pocăiască cei ce nu s-au pocăit niciodată”.
Există oameni care nu s-au pocăit niciodată. Nu și-au regretat faptele și atitudinile greșite, au o conștiință împietrită, plină de răutate; ei merg înainte considerând că e bine ce fac și cum trăiesc, chiar dacă nu sunt bine. Este nevoie de pocăință pentru astfel de persoane.
Cine mai trebuie să se pocăiască?
2. ”Cine nu s-a pocăit bine”, mai spunea fratele de la Hațeg.
Există oameni care s-au pocăit din interes, el a dat ca și exemplu o persoană care s-a dat singură de gol chiar în baptistier, locul unde se botează noii convertiți. Când acea persoană a fost întrebată despre motivul pentru care s-a botezat, ea a spus că dorea sa devină dirijor de fanfară și chiar s-a dovedit cu timpul că această persoană nu a fost pocăită cu adevărat, ci doar s-a convertit din interes. Este trist să se întâmple lucrul acesta, să nu te pocăiești din toată inima, sau să te pocăiești cu jumătăți de măsură, să fii și cu Dumnezeu și cu lumea.
Se povestește despre un bărbat care era foarte rău și care a venit odată la adunare, a stat până la sfârșitul programului, a venit și a doua oară, apoi a continuat să vină, iar frații l-au întrebat: ”Cum s-a produs această schimbare în tine? Cum de te-ai pocăit și tu?” El a răspuns: ”O, eu m-am pocăit la predica unui om mort”. Ei se așteptau ca el să le spună că s-a pocăit la predica păstorului sau a prezbiterului sau a învățătorului. Ei au continuat să îl întrebe: ”Cum vine asta?” El a răspuns: ”Ei, voi o cunoașteți mai mult pe soția mea de la biserică, eu o cunosc mai mult de acasă; voi știți că eu nu am venit la biserică doar de câteva săptămâni. E drept că atunci când venea de la adunare, eu începeam cearta, dar ea o termina, era așa de rea de gură! Dar, într-o duminică, ea a venit de la adunare, mi-a pregătit masa, iar eu eram supărat pentru că nu a venit mai repede de la biserică și am început să mă cert cu ea. Ea însă, nu a reacționat ca de obicei, chiar și-a cerut iertare pentru întârziere, promițându-mi că o să încerce să nu mai întârzie, având o atitudine împăciuitoare. În fiecare zi, și luni și marți eu tot căutam să mă cert cu ea, dar ea îmi răspundea cu blândețe și cu dragoste. Văzând schimbarea ei de atitudine m-am întrebat, ce s-a întâmplat cu ea? Atunci am întrebat-o: ce s-a întâmplat, ai pățit ceva? Ești bolnavă sau ți-a murit cineva din familie de te-ai schimbat?” Ea a răspuns ”Nu, nu mi-a murit nimeni din familie ci am murit eu”. ”Păi cum ai murit pentru că eu te văd vie, parcă mai vie ca niciodată!” Ea a răspuns: ”O, da, a murit răutatea din mine pentru că am înțeles în acea duminică faptul că eu nu m-am pocăit cum trebuie, pentru că nu l-am lăsat pe Dommnul Isus să-mi umple întreaga ființă”. Se spune că mintea și inima omului sunt ca un castel cu multe camere, iar noi îl primim pe Domnul Isus doar în camerele care arată bine, dar El vrea să intre și în baie, în bucătărie, în cămară de unde mai putem da și la alții, El vrea să intre în toată plinătatea ființei noastre, să umple sufletul nostru cu prezența Lui. Așa s-a pocăit acea femeie, a murit față de păcat, cum spune apostolul Pavel: ”am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
Și iată cum bărbatul acela s-a pocăit la predica unui om mort, soția nu a fost pocăită cu adevărat, dar a înțeles că are nevoie de o pocăința autentică.
3. ”O altă categorie de persoane care trebuie să se pocăiască sunt cei ce au căzut în păcat sau în necredință”, mai spunea fratele de la Hațeg.
Știm cu toții că se îmtâmplă lucrul acesta și se poate întâmpla cu fiecare dintre noi. A căzut David și a plâns cu amar și au fost consecințe dureroase, greu de suportat (Psalmul 50). Și totuși, cei ce au căzut mai au o șansă să se ridice. ”Cel neprihănit cade de șapte ori și se ridică iarăși”. Acest proverb este dătător de speranță, poate ești și tu într-o situație de felul acesta, poate ai căzut, mai este o șansă la Dumnezeu să te ridici. Dacă Iona și Petru care s-a lepădat au primit o nouă șansă să se reabiliteze, la fel și ție, Dumnezeu îți mai acordă încă o șansă să te ridici din păcat și necredință, chiar dacă ai căzut într-o situație urâtă și ai păcătuit greu înaintea lui Dumnezeu. El vrea să te primească dacă te pocăiești, pentru că la El mai este scăpare.
”Copilașilor să nu păcătuim” spune sfântul Ioan în epistola sa, dar, dacă totuși cineva a păcătuit, averm la Tatăl un Mijlocitor pe Domnul Isus Cristos care și-a întins mânile pe lemnul durerii. Nu este groapă atât de adâncă în care să cadă cineva și să nu-l ajungă mâinile străpunse pe lemnul crucii. Să ai nădejdea că Domnul Isus te va ridica iarăși pe stânca mântuirii și îți va da din nou starea minunată de la început și te va urca pe treptele de har.
A fost tragică o situație când o femeie, după ce a rămas văduvă, a fost momită de un bărbat și a căzut în păcat. Acea femeie a plâns cu amar și s-a dus la prezbiterul din satul respectiv și i-a mărturisit păcatul cu lacrimi. Dar acel prezbiter nu a fost călăuzit de Duhul lui Dumnezeu și i-a citit din cartea Evrei capitolul 6 versetele 4 până la 6: ”Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit” dându-i de înțeles că nu mai este nici o scăpare pentru ea. Femeia aceea a plecat acasă, iar, după un timp, a fost găsită spânzurată în șură.
Cu siguranță că mai este speranță de mântuire pentru toți cei ce plâng și vor sa renunțe la păcat.
4. Da, trebuie să ne pocăim la urma urmei cu toții chiar și cei neprihăniți ca Iov despre care se spune că nimeni nu era pe pământ ca el și totuși la finalul Cărții Iov în capitolul 42 versetul 6 el spune: ”De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă”. Oare, am avut vreodată o stare din aceasta de pocăință profundă careva dintre noi? Totuși, fiecare dintre noi ar trebui să aveam acea stare de pocăință și smerenie pe care a avut-o el. Înaintea bucuriei pe care o aduce mântuiria trebuie să fie lacrimile pocăinței.
Domnul Isus să ne ajute pe fiecare să ne cercetăm și să ne pocăim cu toată inima.
La întrebările de mai sus, la care am încercat să răspund: ”Ce este pocăința?”, ”Cine trebuie să se pocăiască?” mai trebuie adăugată și întrebarea la care trebuie să răspund :
CÂND TREBUIE SĂ NE POCĂIM?
Noi știm cu certitudine, dar oare împlinim acest cuvânt? Acum! Trebuie să ne pocăim căci ”Domnul nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește tuturor oamenilor să se pocăiască”, cum este scris în Faptele Apostolilor capitolul 17 versetul 30, sau în alt loc din Cuvântul lui Dumnezeu: ”acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuiri”.
Cineva a întrebat odată: ”Care este cel mai scurt cuvânt și care este cel mai lung cuvânt ca și înțeles?” Celor cărora le-a fost pusă întrebarea nu au știut să răspundă. Atunci el le-a spus: ”Cel mai scurt cuvânt ca și înțeles este acum, iar cel mai lung cuvânt ca și sens este veșnicia”. Pentru ca să ajungem în veșnicie cu Dumnezeu trebuie acum să ne pocăim.Vă amintiți de cetatea Ninive când Iona merge în cetate și le spune: ”încă patruzeci de zile și cetatea va fi nimicită”? Totuși, ei nu au așteptat spunându-și că mai este vreme până se împlinește profeția, mai sunt ba 31, sau 32 sau 39 până în a patruzecea zi cum a spus Dumnezeu, iar Dumnezeu nu minte, în a 39-a zi ne pocăim și noi. Nu. Ei au fost cercetați de mesajul lui Iona și s-au pocăit imediat.
Ajută-ne Doamne să ne pocăim acum, să nu așteptăm ziua de mâine pentru ca nimeni nu poate să facă contract cu ziua de mâine și nu știm dacă va mai fi un mâine pentru noi, asta doar Dumnezeu o știe. De aceea ne cheamă Dumnezeu la pocăință. Dar noi, care spunem că suntem pocăiți, oare cât de drag ne este acest cuvânt dacă ni-l spune cineva, chiar dintre cei apropiați, ”pocăiește-te, tu trebuie să te pocăiești”? Oare avem repulsie sau bucurie, sau apreciem faptul că ni s-a spus să ne pocăim?
Odată, un frate se ruga într-o biserică, fiind inspirat de apostolul Pavel care spune că cel dintâi păcătos sunt eu, și spunea: ”Doamne, cel mai păcătos om din biserica asta sunt eu”, la sfârșitul programului când cineva a dat mâna cu el, asta fiind înainte de covid când aveam voie să ne dăm mâna și să ne îmbrățișăm unii cu alții, i-a spus ”tu ești cel mai păcătos om din biserica asta”. Atunci cel care s-a rugat și căruia i s-a spus asta, a sărit ca ars și i-a spus: ”Cum de îți permiți să spui despre mine așa ceva! Eu cel mai păcătos! Uită-te la tine!” Celălalt i-a zis: ”Păi nu așa te-ai rugat tu?” Celălalt frate: ”Păi așa a fost rugăciunea și să nu mai îndrăznești sa spui așa ceva!”
Doamne ajută-ne ca toți să fim pocăiți cu adevărat înaintea Ta și înaintea oamenilor.
Ascultam odată despre Lee Strobel, cel care a scris cartea ”Pledoarie pentru Cristos”, că era un om rău fiind considerat spaima familiei și că după ce s-a pocăit, s-a schimbat atât de mult încât până și fetița de 5 ani a remarcat schimbarea, astfel când s-a rugat, a spus: ”Doamne, schimbă-mă și pe mine așa cum l-ai schimbat pe tata”. Oare ce păcate o fi făcut fetița de 5 anișori? L-a văzut pe tatăl ei schimbat și transformat într-un om nou, de și-a dorit și ea să fie ca el.
Doamne, ajută-ne să fim o mărturie în așa fel încât cei din jurul nostru să nu ne mai hulească, ci să își dorească să aibă o viață frumoasă în familie, să se pocăiască și să meargă pe urmele Domnului Isus, sau ale apostolului Pavel care spune: ”Călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos”. Haideți să facem un exercițiu de imaginație, chiar dacă, aparent, este imposibil. Oare cum ar fi viața pe planeta Pământ dacă toți oamenii ar fi pocăiți? Nu ar mai fi războaie, nu ar mai fi săraci şi bogaţi, nu ar mai fi poliție, deoarce nu ar mai fi infractori, nu ar mai fi nevoie de chei la case și mașini, nu ne-ar mai fi frică să mergem pe stradă după lăsarea întunericului, nu ar mai fi certuri în familii, nu ar mai fi tribunale, nici lupte între partide pentru a ajunge în fruntea țării, conducătorii țării să fie pocăiți, asta ar însemna că ar fi raiul pe pământ.
Este adevărat că, pe Terra, așa ceva nu se va întâmpla niciodată, dar se poate întâmpla în sufletul meu, în casa și familia mea, în viața mea, de aceea Domnul Isus ne cheamă la pocăință încă din prima lui cuvântare.
Doamne ajută-ne să luăm în serios chemarea Ta, pentru a experimenta nașterea din nou, schimbarea pe care numai Tu poți să o aduci în noi, să răspândim în jurul nostru lumină și binecuvântare. Amin!

Articol de Ştefan Măgeruşan.