În această rubrică veţi putea urmări articole întro succesiune neregulată. Uneori pot să apară unele informaţii alteori alte informaţii despre activitatea dintr-un domeniu de lucrare al asociaţiei noastre, şi chiar din afara domeniului de activitate al asociaţiei, informaţii care nu fac domeniul de activitate al acesteia.
Aici veţi putea audia prezentări de carte nou apărută sau recenzii ale unor cărţi pe care le-aţi putea audia, articole medicale şi chiar reţete culinare.
De asemenea, vor putea asculta toţi cei ce doresc, informaţii din lumea creştină.
De exemplu. Am tratat un bărbat de 43 de ani cu accident vascular cu paralizie pe partea dreaptă, care avea ambele picioare amputate de la genunchi.
Îşi făcuse un pat de 2,20 pe 2,20 şi o parte de pat o numea bucătărie, pentru că acolo servea masa, o alta o numea sufragerie, pentru că acolo se instala când privea la televizor şi o altă parte a patului o numea dormitorul pentru că acolo, fireşte, acolo dormea.
Aşadar, în cadrul acestei emisiuni vom aduce informaţii pentru ascultătorii noştri din mai multe domenii, care sperăm să satisfacă cererile dumneavoastră.
În cadrul acestei rubrici puteţi pune întrebări, ca de altfel în cadrul oricărei alte rubrici, şi puteţi face lucrul acesta trimiţând un e-mail la luminavietii@prolumina.ro.
De asemenea, puteţi pune întrebări pe teme biblice sau referitoare la fonoteca audio şi sperăm să putem răspunde întrebărilor dumneavoastră.
Aceasta a fost introducerea rubricii Enciclopedie citită de Adrian Tămăşan.
Isaac Newton, marele om de ştiinţă creştin
(1642-1727)
Descoperirile lui newton, respectiv legea gravitaţiei universale şi descompunerea luminii, vor fi întotdeauna privite ca principalul punct de cotitură din istoria ştiinţifică a lumiii, cât şi cele mai luminoase pagini ale inventivităţii umane.
De-a lungul vieţii Newton a considerat doctrinele biblice ca pe cele mai sacre şi mai înalte adevăruri. El a atribuit toate descoperirile sale matematice şi ştiinţifice planului măreţ al Stăpânului, Dumnezeul întregii creaţii.
Isaac Newton este considerat în general cel mai original şi mai influent descoperitor al legilor şi principiilor ştiinţifice care guvernează creaţia. Modul său de a percepe lumina şi culorile l-a condus la inventarea telescopului. Acest mare om al lui Dumnezeu a descoperit legea gravitaţiei, legea calculului matematic şi cele trei principii ale dinamicii.
Incidentele care au avut loc la naşterea lui Isaac Newton par să indice faptul că Dumnezeu avea un plan special cu el; cel puţin aşa considera marele fizician. El s-a născut prematur şi, totodată, destul de bolnăvicios. dar poate nu întâmplător a primit numele de Isaac, care înseamnă râs; cert este că băiatul a ajuns pe lume într-un mod miraculos. A fost atât de mic la naştere, încât mama sa spunea că l-ar fi putut pune într-o halbă de sfert.
Isaac Newton s-a născut în ziua de crăciun a anului 1642. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, care decedase cu trei luni înaintea naşterii sale. În acelaşi an murea şi Galileo Galilei, strălucitul om de ştiinţă; din acest motiv Newton a avut sentimentul că mantaua lui Galileo a căzut pe umerii săi.
În anii copilăriei Isaac era atât de slab şi firav încât, atunci când două femei au fost trimise să-i aducă nişte medicamente întăritoare, acestea nu s-au aşteptat să-l mai găsească viu la întoarcerea lor. Cu toate acestea, Dumnezeu hotărâse ca acel copil fragil şi plăpând să ajungă la maturitate şi să depăşească acea condiţie fizică medie a oamenilor din vremea sa.
El i-a întrecut totodată şi pe cei mai distinşi filosofi şi oameni de ştiinţă prin mulţimea darurilor sale. Grandoarea şi utilitatea nemăsurabilă a descoperirilor lui Newton demonstrează înţelepciunea, puterea şi bunătatea infinită a Creatorului.
Capacitatea sa intelectuală deosebită s-a manifestat încă din şcoală. În timpul orelor de joacă, atunci când ceilalţi băieţi erau ocupaţi cu distracţiile lor, mintea lui Isaac era absorbită de invenţii mecanice; el imita ceva ce văzuse sau executa ceva original. Din acest Motiv purta totdeauna cu el diferite unelte şi ustensile de dimensiuni mici. Pe când ceilalţi copii studiau gramatica şi citeau din Shakespeare şi Virgil, tânărul Isaac reuşea să construiască o moară de vânt, un ceas de apă, o trăsură şi un cadran solar, pe care vecinii săi l-au numit cu drag „cadranul lui Isaac”.
Newton este unul dintre cele mai mari genii din toate timpurile. El a avut contribuţii majore în matematică, optică, fizică şi astroonomie. După cum arătam mai sus, el este cel care a descoperit legea gravitaţiei, a formulat legile fundamentale ale mişcării, a dezvoltat calculul matematic şi a analizat natura luminii.
În demersul descoperirilor sale, Isaac Newton a pornit de la convingerea fermă că Dumnezeu a creat universul cu o structură matematică şi că tot El i-a dat omului abilitatea de a o înţelege. Newton ştia că regularitatea şi forma universului reflectă maestatea şi înţelepciunea uimitoare a lui Dumnezeu.
Pentru a înţelege modul de funcţionare al ochiului e nevoie de cunoştiinţe de optică, iar pentru a înţelege modul de funcţionare al urechii e nevoie de cunoştiinţe despre sunete. Newton ştia că sistemul solar nu putea să apară printr-o simplă întâmplare sau prin ceva neprevăzut, ci doar printr-o cauză foarte precisă din domeniul mecanicii şi geometriei.
Gravitaţia în sine este un principiu activ folosit de Dumnezeu pentru a menţine ordinea în lume. Căutând să înţeleagă metodele lui Dumnezeu, newton a dezvoltat anumite formule pentru diferite fenomene specifice cum ar fi: mareele, calea cometelor şi succesiunea echinocţiilor.
Newton a petrecut o mare parte din timpul său studiind Biblia, în special cărţile profetice. El credea că istoria se află sub stăpânirea Creatorului, iar profeţiile din Scriptură arată modul în care Cel Atotputernic avea să instaureze împărăţia Sa pe pământ.
Newton afirmă: „De unde a venit toată frumuseţea şi ordinea pe care le vedem în lume? Cum de au fost create trupurile animalelor cu atâta măiestrie? Şi cu ce scop au fost plănuite diferitele lor părţi componente? A fost oare ochiul inventat fără nici o îndemânare optică din partea creatorului? iar urechea a fost ea creată fără ca cine a întocmit-o să aibă cunoştiinţă de fonetică?”
În ciuda tuturor descoperirilor sale şi a onorurilor primite, Newton a rămas un om amabil şi modest. Cândva îi scria nepotului său: „Mi se pare că am fost doar un băieţel ce se juca pe malul mării şi care se amuza din când în când găsind o pietricică mai netedă sau o scoică mai frumoasă decât de obicei, în timp ce marele ocean al adevărului îmi stătea de descoperit înainte.”
Filosofii şi oamenii de ştiinţă dinainte de Newton s-au străduit în zadar să explice diferenţele dintre culori. În anul 1668 Newton a observat că, atunci când o rază de lumină trecea prin mica deschizătură dintr-un obturator, era filtrată prin unghiul unei prisme. Pe ecranul din spatele prismei nu se vedea o pată de lumină albă, ci un spectru alungit, format din şapte culori. Acesta este acum unul din cele mai familiare adevăruri din domeniul opticii, dar în acea vreme se considera ca fiind o descoperire senzaţională. În plus, adevărul acestei descoperiri nu a fost acceptat uşor.
Revelaţiile optice ale lui Newton pălesc însă când sunt puse alături de marile descoperir iale legii gravitaţiei universale. Prima lui descoperire a scos la iveală abilitatea sa ca filosof experimental, iar cea din urmă a revelat puterile sale transcendente ca matematician, dar şi ca teoretician al sunetelor naturii. În anul când şi-a obţinut licenţa în ştiinţe, Newton a descoperit metoda calculului integral şi diferenţial, fără de care nu ar fi putut avea loc nici o cercetare mai aprofundată a mişcării corpurilor cereşti.
Se spune că în anul 1665 căderea unui măr din pomul sub care stătea Newton i-a dat acestuia ideea existenţei unei forţe de gravitaţie. Această forţă Este cea care face ca o piatră să revină la sol şi cea care menţine luna să graviteze pe orbită în jurul pământului. O astfel de forţă operează fără nici cea mai mică variaţie chiar şi pe culmile celor mai înalţi munţi.
Cele două mari descoperiri ale lui Newton, respectiv descompunerea luminii şi legea gravitaţiei, au fost consemnate în detaliu în cărţile sale „Optix” şi „Principia”. Puţine scrieri au influenţat dezvoltarea matematicii şi a filosofiei aşa cum au făcut-o aceste două cărţi extraordinare.
Invenţia telescopului reflectant din 1668 l-a adus pe Newton în atenţia comunităţii ştiinţifice. Demersurile Cercetărilor luminii şi culorilor l-au făcut să ajungă la concluzia că telescoapele pe bază de refracţie care duceau la o interferenţă de culori erau depăşite. El şi-a construit telescopul reflectant de unul singur folosind nişte componente pe care le-a inventat special pentru acesta. Cu toate că telescopul său avea lungimea de 15 cm Şi diametrul de 2 cm, acesta avea capacitatea de a mării de 30 de ori.
În data de 16 aprilie 1705 regina Ana, împreună cu prinţul George al danemarcei şi cu ceilalţi membri ai curţii regale, au vizitat Universitatea din Kambridge şi au oferit lui Newton titlul de cavaler. Aceasta este prima consemnare a unei astfel de distincţii oferite din partea regalităţii vreunei personalităţi care s-a remarcat prin realizări sau descoperiri ştiinţifice.
Fără îndoială că meritele sale din domeniul ştiinţelor nu au fost singurele motive pentru care Newton era învrednicit să primească o astfel de onoare din partea regalităţii. Poziţia sa înaltă în societate, serviciile mari oferite statului prin participarea sa la emiterea unor noi monede, caracterul său nepătat şi, mai presus de toate, pietatea lui simplă l-au înfăţişat înaintea celorlalţi ca un om vrednic al favorurilor speciale şi al patronajului oferit de curtea regală.
Caracterul moral şi religios al lui Newton a fost unul exemplar. Gândirea sa a fost întotdeauna ghidată de principiile credinţei creştine, principii pe care le-a studiat cu toată seriozitatea şi în care a crezut cu toată sinceritatea. El a fost prea bine ancorat în Sfintele Scripturi şi prea plin de Duhul Sfânt pentru a-i judeca aspru pe cei de alte păreri. A preţuit mult toleranţa religioasă şi libertatea închinării, aşa că nu a ezitat niciodată să-şi exprime oroarea faţă de persecuţia religioasă chiar şi în formele sale cele mai blânde. El nu a acceptat niciodată imoralitatea în prezenţa sa fără a o mustra. Iar în momentul când unul dintre colegii săi s-a mirat de ce Haley s-a aventurat să facă o afirmaţie cu lipsă de respect la adresa religiei, newton l-a mustrat spunându-i: „Eu am studiat aceste lucruri, iar tu nu le-ai studiat”.
Întotdeauna Newton a fost ospitalier şi darnic faţă de prietenii săi. Generozitatea şi spiritul de binefacere ale lui Newton faţă de cei aflaţi în nevoie n-au cunoscut hotar. Obişnuia să spună: „Cei care n-au dat nimic înainte de a murii, n-au dat deloc”. Dispreţuia zgârcenia, aşa că şi-a cheltuit cea mai mare parte din avere alinându-i pe săraci, ajutându-şi rudele şi încurajând ştiinţa şi învăţământul.
În scrierile sale Isaac Newton pare să fi cercetat toate lucrurile măreţe din natură, inclusiv pe Dumnezeul naturii. Dorinţa sa cea mai arzătoare a fost ca întreaga lume să vadă în sistemul cerului descoperit de el cea mai puternică dovadă posibilă a înţelepciunii, a puterii nelimitate şi a bunătăţii Creatorului. Pornind de la fenomenele naturale pe care le-a studiat şi de la analiza legilor acestora, Newton concluzionează că trebuie să existe o fiinţă spirituală inteligentă, omniprezentă, care dirijează şi conduce lucrurile şi sistemele create de ea..
Unii tributari ai raţionamentelor seculare au pretins că tendinţele religioase ale lui Newton au aparţinut doar ultimilor ani din viaţa sa, pe vremea când capacităţile lui intelectuale erau în declin. Aceasta este o afirmaţie total neadevărată. Dragostea lui pentru Dumnezeu şi credinţa sa reală în Isus Cristos ca mântuitor s-au întărit odată cu trecerea timpului. Cu cât descoperea mai mult din lumea înconjurătoare, cu atât era mai convins de existenţa şi de puterea Dumnezeului Atotînţelept, nemuritor şi invizibil.
Prin filosofie şi religie Isaac newton a ajutat la dizolvarea scepticismului lumesc din zilele lui şi a adăugat la norul de martori şi descoperirile sale ştiinţifice uimitoare.
Acest articol a fost citit de Vasile Cabreanu şi transcris de Iordan George